Măsuri De Precauţie - Sony KD-55XD80 SERIES Reference Manual

Hide thumbs Also See for KD-55XD80 SERIES:
Table of Contents

Advertisement

Available languages
  • EN

Available languages

  • ENGLISH, page 1
• Aparatul nu este deconectat de la reţea atâta vreme cât este
conectat la priza de reţea, chiar dacă aparatul în sine a fost
oprit.
• Deoarece adaptorul de reţea se va încălzi când este folosit o
perioadă îndelungată, este posibil să simţiţi că este fierbinte
atunci când îl atingeţi cu mâna.
Moduri interzise de utilizare
Nu instalaţi/nu utilizaţi televizorul în locaţii, medii înconjurătoare
sau situaţii de genul celor prezentate mai jos, deoarece este
posibil ca televizorul să producă incendii, șocuri electrice,
deteriorări și/sau leziuni.
Locații:
• În exterior (la lumină solară directă), pe malul mării, pe o navă
sau barcă, în interiorul unui vehicul, în instituţii medicale, în
locuri instabile, în apropierea apei, în locuri supuse la ploaie,
umezeală sau fum.
Medii:
• Locuri unde este foarte cald sau umed, unde există mult praf; în
spaţii unde există insecte care pot pătrunde în interior; în locaţii
unde poate fi supus la vibraţii mecanice, în apropierea unor
obiecte cu flăcări deschise (lumânări, etc). Televizorul nu trebuie
expus la picături sau stropire, și nu trebuie așezate deasupra lui
recipiente ce conţin lichide, de exemplu vaze.
Situaţii:
• Utilizare în cazul în care aveți mâinile ude, cu carcasa
demontată, sau când există dispozitive atașate care nu au fost
recomandate de producător. Decuplaţi televizorul de la priză,
precum și antena de exterior în timpul furtunilor.
• Instalare TV astfel încât să iasă în afară
într-un spațiu deschis. Se pot înregistra
vătămări corporale sau există pericolul să
fie lovit cu diverse obiecte.
• Amplasare TV într-un spațiu cu umiditate
sau praf sau într-o încăpere cu fum sau
abur cu grăsime (în apropierea spațiilor
de gătit sau a umidificatoarelor). Se pot
produce incendii, șocuri electrice sau
deteriorări.
• Instalare TV în spații expuse la temperaturi extreme, precum în
lumina directă a soarelui, în apropierea unui radiator sau a unei
surse de căldură. Este posibil ca televizorul să se
supraîncălzească într-o astfel de situație lucru ce poate duce la
deformarea carcasei și/sau la defectarea televizorului.
• În cazul în care televizorul este așezat în
vestiarul unei băi publice sau a unor băi
termale, televizorul se poate defecta din
cauza sulfului din atmosferă, etc.
• Pentru o calitate optimă a imaginii, nu expuneţi ecranul la
iluminare sau lumină solară directă.
• Evitaţi mutarea televizorului dintr-o zonă răcoroasă în alta
călduroasă. Modificările bruște de temperatură ambientală pot
crea condens. Aceasta poate duce la distorsionarea imaginii
televizorului și/sau la culori estompate. Dacă aceasta este
situaţia, înainte de a conecta din nou televizorul la reţeaua de
alimentare, permiteţi evaporarea completă a umezelii.
Părți componente sparte:
• Nu aruncaţi obiecte spre televizor. Sticla ecranului se poate
sparge la impact, cauzând răniri grave.
• Dacă se sparge carcasa televizorului, nu o atingeţi înainte de a
decupla cablul de alimentare de la priză. În caz contrar, se pot
produce şocuri electrice.
Când aparatul nu este utilizat
• Dacă nu utilizaţi televizorul câteva zile, decuplaţi-l de la reţea
din motive ecologice și de siguranţă.
• Deoarece televizorul nu este decuplat de la reţea dacă este doar
oprit, scoateţi ștecherul din priză pentru deconectarea
completă.
• Unele televizoare pot dispune de opţiuni pentru a căror utilizare
este necesar ca televizorul să fie lăsat în standby pentru a
funcţiona corespunzător.
Pentru copii
• Nu lăsaţi copiii să se caţere pe televizor.
• Nu lăsaţi accesoriile de mici dimensiuni la îndemâna copiilor,
deoarece pot fi înghiţite accidental.
În cazul în care apar următoarele probleme...
Opriţi și decuplaţi imediat aparatul de la priză dacă survine
vreuna dintre problemele prezentate mai jos.
Solicitaţi dealer-ului dvs. sau unui centru de service Sony ca o
persoană calificată să verifice televizorul.
Când:
 Este deteriorat cablul de alimentare.
 Ștecherul nu se potrivește cu priza.
 Televizorul a fost deteriorat prin cădere, lovire sau izbirea cu un
alt obiect.
 Vreun obiect sau lichid a pătruns în interiorul carcasei.
Despre temperatura televizorului LCD
Când televizorul LCD este utilizat pentru o perioadă îndelungată,
zonele din jurul panoului se încălzesc. Este posibil ca zonele
respective să fie fierbinţi la pipăit.
Măsuri de precauţie
Vizionarea la televizor
• Asiguraţi o iluminare moderată a camerei, deoarece nu este
recomandată vizionarea televizorului o perioadă îndelungată de
timp, în condiţii de iluminare scăzută, deoarece vă poate fi
afectată vederea.
• Când utilizaţi căștile, evitaţi audierea la un nivel ridicat al
volumului, deoarece vă poate fi afectat auzul.
Ecranul LCD
• Deși ecranul LCD este produs folosindu-se o tehnologie de
înaltă precizie și 99,99 % sau mai mult dintre pixeli funcţionează,
este posibilă existenţa unor minuscule puncte negre sau a
unora luminoase (roșii, albastre sau verzi) care să apară în mod
constant pe ecranul LCD. Aceasta este o proprietate structurală
a ecranului LCD și nu constituie o disfuncţionalitate.
• Nu împingeţi și nu zgâriaţi filtrul frontal, și nu așezaţi obiecte pe
partea de sus a acestui televizor. Imaginea poate deveni
neuniformă sau ecranul LCD se poate deteriora.
• Dacă televizorul este utilizat într-un loc cu temperatură scăzută,
poate apărea un efect de prelungire neregulată a liniilor
orizontale, sau imaginea poate deveni întunecată. Aceasta nu
reprezintă o defecţiune. Fenomenul va dispărea pe măsură ce
temperatura crește.
• Pot apărea imagini remanente în cazul în care sunt afișate în
mod continuu imagini statice. Acestea pot să dispară după
câteva momente.
• Ecranul și carcasa se încălzesc când televizorul este în uz.
Aceasta nu reprezintă o disfuncţionalitate.
• Ecranul LCD conţine o cantitate mică de cristale lichide.
Respectaţi instrucţiunile și regulamentele locale în vigoare cu
privire la dezafectarea echipamentului.
RO
5
RO

Hide quick links:

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents