Download Print this page

Beretta MySmart 28 C.S.I. Installer And User Manual page 40

Hide thumbs Also See for MySmart 28 C.S.I.:

Advertisement

Available languages

Available languages

ROMÂNĂ
ÎN ATENŢIA INSTALATORULUI
RO
1 -
AVERTISMENTE ŞI MĂSURI DE
SIGURANŢĂ
Centralele fabricate în unităţile noastre de producţie pun accentul pe
fiecare componentă, pentru a garanta siguranţa atât a utilizatorului
cât şi a instalatorului, evitându-se astfel eventualele accidente. Se
recomandă aşadar persoanelor calificate ca după fiecare intervenţie
asupra produsului să acorde o atenţie deosebită conexiunilor electri-
ce, mai ales în ceea ce priveşte partea neizolată a firelor conductoa-
re, care nu trebuie niciodată să iasă din borna de conexiuni, evitând
contactul cu părţile sub tensiune ale conductorului.
Acest manual de instrucţiuni, incluzându-l pe cel pentru utilizator,
constituie parte integrantă a produsului: asiguraţi-vă că însoţesc în-
totdeauna aparatul, chiar şi în cazul în care acesta este cedat unui
alt proprietar sau utilizator sau este montat pe o altă instalaţie. În caz
de deteriorare sau pierdere, vă rugăm să solicitaţi o copie Centrului
de Service Autorizat din zona în care vă aflaţi.
Centrala poate fi instalată şi servisată numai de personal calificat,
în conformitate cu indicaţiile prevăzute în Decretul Ministerial nr. 37
din 2008 şi cu standardele UNI 7129-7131, UNI 11071, precum şi cu
actualizările ulterioare ale acestora.
Întreţinerea centralei se va face minim o dată pe an. programând din
timp intervenţia la Centrului de Service Autorizat.
Se recomandă instalatorului să instruiască utilizatorul cu privire la
funcţionarea aparatului şi la normele esenţiale în materie de sigu-
ranţă.
Centrala de faţă poate fi folosită numai în scopul pentru care a fost
creată. Producătorul nu îşi asumă nicio responsabilitate contractuală
sau non-contractuală pentru deteriorarea bunurilor sau vătămarea
animalelor sau persoanelor ca urmare a erorilor de instalare, regla-
re, întreţinere sau utilizare improprie.
După îndepărtarea ambalajului, asiguraţi-vă că aparatul este com-
plet şi în perfectă stare. În caz contrar, luaţi legătura cu vânzătorul de
la care aţi achiziţionat centrala.
Colectorul de evacuare al aparatului trebuie să fie conectat la un sis-
tem de aerisire adecvat. Producătorul aparatului nu este responsabil
pentru eventualele daune/inundaţii cauzate de defectarea sistemului
de evacuare.
Eliminaţi materialele de ambalare în recipiente adecvate, la centre
de colectare corespunzătoare.
Eliminaţi deşeurile astfel încât să evitaţi orice pericol pentru sănătate
şi fără a utiliza procedee sau metode care pot polua mediul.
La sfârşitul ciclului de viaţă, produsul nu trebuie să fie eliminat ca
un deşeu solid municipal, ci trebuie să fie încredinţat unui punct de
colectare diferenţiată a deşeurilor.
În timpul instalării, informaţi utilizatorul cu privire la următoarele as-
pecte:
- în caz de scurgere a apei, se recomandă închiderea robinetului
de alimentare şi contactarea imediată a Centrului de Service Au-
torizat
- verificaţi periodic ca presiunea de lucru a instalaţiei hidraulice să
fie de peste 1 bar. Dacă este necesar, restabiliţi presiunea con-
form explicaţiilor din secţiunea „Umplerea sistemului"
- în caz de neutilizare a centralei pe o perioadă lungă de timp, se
recomandă intervenţia Centrului de Service Autorizat pentru a
efectua cel puţin următoarele operaţii:
- aducerea întrerupătorului principal al centralei şi a celui general
al instalaţiei în poziţia „oprit"
- închiderea robineţilor de combustibil şi de apă ai instalaţiei de
încălzire
- golirea circuitului de încălzire pentru a preveni îngheţul.
40
Pentru siguranţă, luaţi întotdeauna în considerare următoarele:
centrala nu trebuie să fie utilizată de către copii sau persoane inapte
neasistate
este periculoasă acţionarea dispozitivelor sau a aparatelor electrice
(precum întrerupătoare, aparate electrocasnice etc.) dacă se simte
miros de combustibil sau de ardere. În caz de pierderi de gaz, aerisiţi
încăperea deschizând uşile şi ferestrele; închideţi robinetul de gaz;
solicitaţi intervenţia de urgenţă a personalului calificat de la Centrul
de Service Autorizat
nu atingeţi centrala dacă sunteţi desculţi sau dacă părţi ale corpului
dumneavoastră sunt ude sau umede
aduceţi selectorul de funcţie în poziţia OFF/RESET până la afişarea
pe display a simbolului up „- -", apoi deconectaţi centrala de la reţea-
ua de alimentare cu curent electric, aducând întrerupătorul principal
al instalaţiei în poziţia închis, înainte de a efectua operaţiuni de cură-
ţare
nu modificaţi dispozitivele de siguranţă sau de reglare fără autoriza-
ţia sau indicaţiile producătorului
nu trageţi, nu deconectaţi şi nu răsuciţi cablurile electrice care ies
din centrală, chiar dacă aceasta este deconectată de la reţeaua de
alimentare electrică
nu acoperiţi şi nu reduceţi dimensiunea orificiilor de aerisire din încă-
perea în care este instalată centrala
nu lăsaţi recipiente sau substanţe inflamabile în încăperea în care
este instalată centrala
nu lăsaţi ambalajul centralei la îndemâna copiilor
este interzis să obstrucţionaţi punctul de evacuare a condensului.
2 -
DESCRIERE
MySMART C.S.I. este o centrală de tip C cu condensare, montată pe
perete, pentru încălzire şi producţie de apă caldă menajeră. În funcţie de
accesoriul de evacuare a gazelor de ardere utilizat, centrala se clasifică în
categoriile B23P; B53P; C13, C13x; C33, C33x; C43, C43x; C53, C53x;
C63, C63x; C83, C83x; C93, C93x, 3CEP.
În configuraţia B23P (când este instalat la interior), aparatul nu poate fi
montat în dormitoare, băi, camere de duş sau în alte încăperi în care se
află şeminee deschise fără circulaţie corespunzătoare a aerului. Încăperea
în care va fi instalată centrala trebuie să aibă un sistem de aerisire adecvat.
Standardele UNI 7129-7131 şi UNI 11071 conţin instrucţiuni detaliate pen-
tru instalarea coşurilor de fum, conductelor de gaz şi de ventilaţie.
În configuraţia C, centrala poate fi instalată în orice tip de încăpere, fără să
se impună restricţii cu privire la aerisire sau dimensiunile încăperii.
De asemenea, este posibil să instalaţi centrala pe coşuri de fum colectiv
presurizate, folosind o supapă de sens inclusă ca accesoriu; pentru detalii,
consultaţi secţiunea 3.12 „Instalarea pe coşurile de fum colective cu pre-
siune pozitivă".
3 -
INSTALARE
3.1
Reglementări de instalare
Instalarea trebuie efectuată de către personal calificat, în conformitate cu
reglementările locale.
POZIŢIE
MySMART C.S.I. este o centrală montată pe perete pentru încălzire şi pro-
ducţie de apă caldă. Este împărţită în două categorii, în funcţie de tipul de
instalaţie:
1.
Centrală tip B23P-B53P - instalaţie forţat deschisă, cu conductă de
evacuare a gazelor de ardere şi preluarea aerului pentru ardere din
zona de instalare. Dacă centrala nu este instalată la exterior, admisia
aerului în zona de instalare este obligatorie.
2.
C13, C13x; C33, C33x; C43, C43x; C53, C53x; C63, C63x; C83,
C83x, C93, C93x: centrală cu cameră etanşă, cu conductă de evacu-
are a gazelor de ardere şi preluarea aerului pentru ardere din exterior.
Aceasta nu necesită un punct de admisie a aerului în zona de instala-
re.
Acest tip de centrală TREBUIE instalată folosind conducte concentri-
ce sau alte tipuri de conducte de evacuare, proiectate pentru centrale-
le cu condensare şi cameră etanşă.

Advertisement

loading