Beretta MYNUTE X R Installer And User Manual page 107

Hide thumbs Also See for MYNUTE X R:
Table of Contents

Advertisement

Available languages

Available languages

care poate fi activată în modul următor:
ƒ setaţi centrala termică la OPRIT apăsând pe butonul 1
ƒ accesaţi meniul de parametri tehnici conform indicaţiilor din paragraful "3.19 Accesarea
parametrilor"
ƒ selectaţi meniul CH şi apoi SCREED HEATING cu tastele
selecţia cu
.
(Observaţie: SCREED HEATING ( ÎNCĂLZITOR ŞAPĂ) nu este disponibil dacă centrala nu
este pe starea OFF).
ƒ Pentru a activa funcţia, setaţi parametrul la 1, iar pentru a o dezactiva setaţi parametrul
la 0.
Funcţia de „încălzire şapă" are o durată de 168 de ore (7 zile), timp în care, în zonele
configurate de temperatură joasă, este simulată o cerere de căldură cu punctul de referinţă
de tur pentru zona iniţială egal cu 20°C, dar care creşte treptat conform tabelului prezentat
alături. Accesând meniul INFO de pe ecranul principal al interfeţei veţi putea vizualiza
valoarea pentru TIME FUNC SCREED HEATER (ORE FUNCŢ ÎNCĂLZITOR ŞAPĂ), care
indică numărul de ore trecute din momentul în care a fost activată funcţia.
Odată activată, funcţia are prioritate maximă; dacă aparatul este decuplat de la sursa de
alimentare electrică şi este oprit, atunci când este repornit funcţia este reluată de unde a fost
întreruptă. Funcţia poate fi întreruptă înainte de finalizare setând starea centralei la oricare
stare în afară de OPRIT, sau selectând SCREED HEATING = 0 din meniul CH.
Observaţie: Temperatura şi valorile de creştere pot fi setate la valori diferite numai de
personal calificat, numai dacă este strict necesar. Producătorul declină orice responsabilitate
dacă parametrii sunt setaţi incorect.
ZI
ORĂ
1
0
6
12
18
2
0
12
3
0
4
0
5
0
6
0
7
0
4.14
Tur glisant (numai dacă este conectat un boiler extern)
Acest parametru vă permite să activaţi funcţia SLIDING TANK FLOW TEMPERATURE pen-
tru a modifica punctul de setare al turului utilizat de centrală, la solicitarea de apă caldă
menajeră. Setarea din fabrică pentru acest parametru este = funcţie inactivă, care asigură o
modulare la o valoare pentru tur fixă de 80 °C, la solicitarea de apă caldă menajeră. Pentru
a activa valoarea, accesaţi parametrii tehnici aşa cum este explicat în secţiunea "3.19 Acce-
sarea parametrilor", selectați meniul DHW și apoi SLIDING TEMP FLOW TEMPERATURE.
Pentru a activa funcția, folosind tastele
Enter
cu
. În acest caz, punctul de setare al turului la solicitarea de apă caldă menajeră, nu
mai este fixat la 80 °C, dar poate fi modificat şi se calculează automat de centrala termică
pe baza diferenţei dintre punctul de setare dorit pentru apa caldă menajeră şi temperatu-
ra detectată de sonda boiler extern. Observaţie: nu este recomandabil să activați această
funcție pentru cilindrii de stocare cu o capacitate de peste 100 de litri la care încărcarea
cilindrului ar fi prea lentăo. Poate fi necesar să resetaţi valoarea acestui parametru la înlo-
cuirea plăcii de reglare.
4.15
Funcţia anti-legionella (numai dacă instalaţia este racordată
la un boiler extern cu sondă)
Aparatul are o funcţie automată ANTI-LEGIONELLA care, zilnic sau săptămânal, în funcţie
de setările selectate, dacă este necesar, încălzeşte apa caldă menajeră la 65 °C şi o
menţine la această temperatură timp de 30 de minute pentru a împiedica proliferarea bacte-
riilor în boiler.
Funcţia nu se efectuează dacă temperatura cilindrului de stocare a ajuns la 65 °C în ul-
timele 24 de ore, pentru programarea zilnică sau în ultimele 7 zile, în cazul programării
săptămânale.
Dacă este activată, funcţia se efectuează în fiecare zi la ora 03:00 AM, dacă este programată
zilnic, sau în fiecare miercuri la ora 03:00 AM, dacă este programată săptămânal. Odată ce
funcţia este activată, aceasta are prioritate maximă şi nu poate fi întreruptă.
b
Funcţia nu se efectuează cu centrala termică setată la OPRIT.
ANTILEGIONELLApoate fi activat prin accesarea meniului de parametri (vezi "3.19 Accesa-
rea parametrilor") și selectarea parametrului ANTILEGIO din meniul DHW. Pentru a activa
funcția, folosind tastele
,
selectați valoarea 1 și confirmați alegerea cu
,
, confirmând
TEMPERATURĂ
20 °C
22 °C
24 °C
26 °C
28 °C
30 °C
32 °C
35 °C
35 °C
30 °C
25 °C
,
selectați valoarea 1 și confirmați alegerea
4.16
Controale în timpul şi după prima punere în funcţiune
După pornire, verificaţi dacă centrala termică execută procedurile de pornire şi ulterior
oprirea corespunzătoare.
ƒ Verificaţi şi funcţionarea în modul de apă menajeră deschizând un robinet de apă caldă
cu starea centralei în modul pentru VARĂ sau în modul pentru IARNĂ.
ƒ Verificaţi oprirea totală a centralei prin aducerea întrerupătorului general al instalaţiei în
poziţia de oprire.
ƒ După câteva minute de funcţionare continuă, care se obţine prin aducerea
întrerupătorului general al instalaţiei în poziţia „pornit", setând starea centralei pe VARĂ
şi menţinând deschis dispozitivul de apă menajeră, lianţii şi reziduurile de prelucrare se
evaporă şi veţi putea efectua verificarea combustiei.
4.17
Verificarea combustiei
Pentru a efectua verificarea combustiei, acţionaţi în felul următor:
ƒ setaţi centrala termică la OPRIT apăsând pe butonul 1
ƒ activaţi funcţia de control al combustiei apăsând pe butoanele 2+3 timp de cel puţin 2
sec.
ƒ ecranul afişează textul derulant <<COMBUSTION ANALYSIS IN PROGRESS>> şi
pictogramele
,
ƒ prin apăsarea
se întrerupe operaţiunea
ƒ utilizând tastele
MAX, confirmând selecţia cu
ƒ pe ecran se afişează timp de 10 sec. numărul de turaţii setat şi pictograma turaţiei.
b
Cu dispozitivul OT conectat nu se poate activa funcţia de control al combustiei.
Pentru a efectua analiza gazelor arse, deconectaţi cablurile de conectare ale OT şi
aşteptaţi 4 minute, sau întrerupeţi alimentarea electrică şi reconectaţi alimentarea
la centrală.
b
În mod normal, funcţia de analiză a combustiei este efectuată cu supapa cu trei căi
poziţionată pe încălzire. Este posibilă comutarea supapei pe apă caldă menajeră,
generând o solicitare de încălzire a apei calde menajere la putere maximă în timp
ce funcţia în sine este efectuată. În acest caz, temperatura apei calde menajere este
limitată la maximum 65° C. Aşteptaţi pornirea arzătorului.
Centrala termică va funcţiona la puterea de încălzire maximă şi va fi posibilă reglarea arderii.
ƒ Scoateţi şurubul şi capacul de pe camera de distribuţie a aerului (
ƒ Introduceţi adaptorul sondei de analiză (
pentru analiza combustiei.
Enter
.
+
RESET
MENU
2
3
,
şi
:
,
se poate modifica viteza ventilatorului în intervalul MIN şi
D
) din plicul cu documentaţia tehnică în orificiul
ROMÂNĂ
+
).
A-B
107

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents