Lenovo ThinkCentre M50e Referinţe Rapide Manual page 61

(portuguese) quick reference guide
Hide thumbs Also See for ThinkCentre M50e:
Table of Contents

Advertisement

Declaraţii de garanţie, răspunderea IBM va fi limitată la suma care vă este plătită
pentru Maşina reclamată. În acest scop, termenul "Maşină" include Codul maşinii şi
Codul intern licenţiat ("LIC").
Arbitrare: Se adaugă următoarele sub acest titlu:
Disputele create de această Declaraţie de garanţie limitată, sau legate de ea, vor fi
rezolvate prin arbitraj în Bangalore, în concordanţă cu legile în vigoare din India.
Rezultatul arbitrării va fi final şi obligatoriu pentru părţi, fiind consemnat în scris şi
utilizat ca fapt şi concluzie a legii.
Numărul de arbitri va fi de trei, fiecare parte în cauză având dreptul de a numi un arbitru.
Cei doi arbitri desemnaţi de către părţi vor numi un al treilea arbitru, care va prezida
lucrările. Dacă postul preşedintelui devine vacant, va fi ocupat de către preşedintele Bar
Council din India. Celelalte locuri vacante vor fi ocupate prin decizia părţii respective.
Lucrările vor continua de la stadiul în care au apărut locurile libere.
Dacă una din părţi refuză sau nu numeşte un arbitru în 30 de zile de la data la care a fost
numit arbitrul celeilalte părţi, primul arbitru numit va fi singurul arbitru, dacă acest
arbitru a fost numit în mod valid şi corespunzător.
Toate procedurile vor fi, inclusiv toate documentele prezentate în astfel de propceduri, în
limba engleză. Versiunea în limba engleză a acestei Declaraţii de garanţie limitată are
prioritate faţă de orice versiune în altă limbă.
JAPONIA
Lege de bază: Următoarea propoziţie este adăugată acestei secţiuni:
Orice dubii legate de această Înţelegere vor fi iniţial rezolvate între noi cu bună credinţă
şi conform principiului încrederii reciproce.
MALAEZIA
Limitarea răspunderii: Se şterge cuvântul "SPECIAL" din articolul 3 al paragrafului
cinci.
NOUA ZEELANDĂ
Ce acoperă garanţia: Se adaugă următorul paragraf acestei secţiuni:
Garanţiile specificate în această secţiune sunt suplimentare oricăror drepturi pe care le
puteţi avea prin Legea garanţiilor consumatorului din 1993 sau alte legi ce nu pot fi
excluse sau limitate. Legea garanţiilor consumatorului din 1993 nu se aplică nici unui bun
pe care îl furnizează IBM, dacă solicitaţi bunurile pentru scopul unei afaceri, după cum
este definit în acel act.
Limitarea răspunderii: Următoarele se adaugă la această Secţiune:
Unde Maşinile nu sunt achiziţionate în scopuri de afaceri definite astfel în actul normativ
Garanţiile Consumatorului 1993, limitările din această Secţiune se supun limitărilor din
acel act.
REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ (R.P.C.)
Legea în vigoare: În prima frază se înlocuieşte "legile ţării din care aţi achiziţionat
Maşina" cu:
legile statului New York, Statele Unite ale Americii (cu excepţia cazului în care legea
locală specifică altceva).
Anexa B. Declaraţia IBM de garanţie limitată Z125-4753-07 11/2002
43

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents