Ghidul Ustensilelor - TZS First AUSTRIA FA-5002-3 Instruction Manual

Table of Contents

Advertisement

Available languages
  • EN

Available languages

  • ENGLISH, page 1
şi înţeleg pericolele pe care aparatul le comportă.
Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
Curăţarea şi întreţinerea permisă utilizatorului nu
vor fi realizate de către copii decât dacă au mai
mult de 8 ani şi dacă sunt supravegheaţi.
37. Dacă se emană fum, închideţi sau scoateţi din
priză aparatul şi ţineţi închisă uşa cuptorului
pentru a înăbuşi flăcările.
PRINCIPIILE GĂTIRII LA CUPTORUL CU
MicroUnDe
1. Aranjaţi mâncarea cu grijă. Dispuneţi zonele cele
mai groase înspre partea exterioară a farfuriei.
2. Atenţie la timpul necesar pentru gătiti. Gătiţi la cel
mai scurt timp indicat, iar mai apoi mai adăugaţi
minute dacă mai este necesar. Mâncarea gătită
prea mult poate scoate fum sau se poate aprinde.
3. Acopeiţi mâncarea în timpul gătirii. Capacul
previne stropirea interiorului cuptorului şi ajută la o
gătire uniformă a mâncării.
4. În timpul gătirii mâncării întoarceţi o dată
mâncarea dumneavostră (puiul, ca de exemplu)
pentru a asigura o gătire mai rapidă. Pentru
mâncăruri mai groase (friptură) trebuie să
întoarceţi cel puţin o dată mâncarea în cuptor.
5. Rearanjaţi poziţia alimentelor, cum ar fi chiftelele,
parţiale gătite, atât de sus în jos cât şi de la
centrul farfuriei către exterior.

GhIdUL USTENSILELOR

Pagina 51
1. Materialul ideal pentru cuptorul cu microunde este
cel transparent. Permite energiei să treacă prin
recipient şi să încălzească mâncarea.
2. Microundele nu pot penetra metalul astfel că nu
folosiţi ustensile sau vase din metal
3. Nu folosiţi materiale reciclabile din hârtie pentru
că pot conţine mici fragmente de metal care pot
cauza scântei sau chiar flamă.
4. Se recomandă folosirea vaselor ovale sau rotunde
în detrimentul celor ovale, deoarece mâncare
tinde să se prăjească la colţuri
5. Se pot folosi fâşii înguste folie de aluminiu pentru
a preveni arderea anumitor zone. Dar atenţie! Nu
folosiţi prea multă folie de aluminiu, şio asiguraţi-
vă că există o distanţă de cel puţin 2,54cm între
folie si pereţii interiori ai cavităţii.
(figura 2)
PAnoU De conTroL
1. ECRAN MENIU ACŢIUNI
Se afişează durata de preparare, puterea, indicatorii
de acţiune şi ora actuală.
2. MeMorie
Apăsaţi butonul pentru a seta programul de preparare
din mai multe etape.
3. PAUzĂ/ÎNChEIERE
Apăsaţi pentru a anula setarea sau reseta cuptorul
înainte de a seta un program de preparare.
Apăsaţi o dată pentru a opri temporar prepararea
sau de două ori pentru a anula complet
prepararea.
Este utilizat şi la setarea blocajului pentru copii.
4. BUTON MULTIFUNCŢIONAL
Rotiţi butonul pentru a selecta unul sau mai multe
niveluri de putere a microundelor.
Rotiţi butonul pe CEAS pentru a seta ora.
Rotiţi butonul pe PRESETARE pentru a seta
funcţia de presetare.
Rotiţi butonul pe COMBI. pentru a seta unul dintre
cele două programe mixte de preparare.
Rotiţi butonul pe GRIL pentru a seta programul de
preparare la gril.
Rotiţi butonul pe DEZODORIZARE pentru a seta
funcţia de dezodorizare.
5. MENIU/TIMP/GREUTATE (BUTON)
Rotiţi butonul pentru a introduce ora sau greutatea
sau pentru a selecta meniuri.
6. PORNIRE/PORNIRE RAPIdĂ (MENIU/TIMP/
GREUTATE buton)
Apăsaţi butonul pentru a iniţia un program.
Apăsaţi repetat butonul pentru a seta funcţia de
pornire rapidă.
MoD De SeTAre A coMenZiLor
cUPTorULUi
La fiecare apăsare a butonului, se va auzi un bip
pentru a confirma apăsarea.
După ce s-a scurs întreaga durată a programului,
sistemul va emite bipuri cu END pe afişaj. Apăsaţi
butonul PAUZĂ/ÎNCHEIERE sau deschideţi uşa
pentru a şterge mesajul înainte de a programa o altă
funcţie.
SETAREA CEASULUI dIGITAL
Cu cuptorul gata de introducere, rotiţi butonul
multifuncţional pe CEAS, apoi rotiţi butonul MENIU/
TIMP/GREUTATE o dată, pe afişaj va apărea Hr12,
ceasul va intra în modul de 12 ore, apoi apăsaţi
butonul o dată, pe afişaj va apărea Hr24, ceasul va
intra în modul de 24 de ore.
DE EXEMPLU: Să presupunem că doriţi să setaţi ora
cuptorului la 8:30.
1. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe CEAS.
2. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE în sens
orar pentru a afişa Hr12 pe scală, apoi apăsaţi
repetat butonul pentru a selecta ciclul hr24 sau
ciclul hr12.
3. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE pentru a
seta cifra 8 la oră.
4. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
confirma.
5. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE pentru a
seta numărul 30 la minut.
6. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
confirma setarea.
GĂTITUL LA MICROUNdE
Pentru a găti exclusiv la microunde, rotiţi butonul
MULTIFUNCŢIONAL pe unul dintre cele cinci niveluri
de putere a microundelor şi apoi utilizaţi butonul
MENIU/TIMP/GREUTATE pentru a seta o durată de
preparare dorită. Durata cea mai lungă de preparare
este de 95 de minute.
De exemplu, să presupunem că doriţi să gătiţi timp de
5 minute la 60% din puterea microundelor.
48
1. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe
MEdiuM.
Rotiţi butonul
Puterea de
MULTIFUNCŢIONAL
preparare
LOW (Scăzut)
20%
M.LOW (Scăzut m.)
40%
MEDIUM (Mediu)
60%
HIGH (Mediu-ridicat)
80%
MAX. (Ridicat)
100%
2. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la 5:00.
3. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
porni.
PORNIRE RAPIdĂ
Această funcţionalitate permite pornirea rapidă a
cuptorului.
Apăsaţi de câteva ori butonul START/QUICK START
pentru a fi xa durata de preparare, iar cuptorul se va
activa imediat la nivelul de putere maximă. Durata
cea mai lungă de preparare este de 10 minute.
Puteţi creşte durata de preparare dacă apăsaţi pe
PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ în timpul preparării.
AUTO dEzGhEŢAREA
Cuptorul poate fi folosit la dezgheţarea cărnii, a cărnii
de pasăre, peşti de mare. Timpul de dezgheţare şi
nivelul de Temperatură sunt setate automat, odată ce
sunt programate categoria de mâncare şi greutatea.
Greutatea admisă a alimentelor congelate se
încadrează între 100g şi 1800g.
DE EXEMPLU: Să presupunem că doriţi să
decongelaţi 600g de crevete.
1. Aşezaţi crevetele care se va decongela în cuptor.
2. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe
dEcongElarE.
3. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE în sens
orar pentru a selecta greutatea alimentelor.
4. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
porni.
Notă: În timpul decongelării, procesul se va întrerupe
şi se va emite un sunet prin care să vi se amintească
să rotiţi alimentele, apoi închideţi uşa şi apăsaţi
PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a relua
decongelarea.
GRILL
Gătitul la Grill se foloseşte în special pentru feliile
subţiri de carne, fripturi, bucăţi, kebaburi, cârnaţi din
bucăţi de pui. Durata cea mai lungă de preparare
este de 95 de minute.
De exemplu: Să presupunem că doriţi să programaţi
prepararea la gril timp de 12 minute.
1. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe GRIL.
2. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE pentru a
seta durata gătirii.
3. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
porni.
FUNCŢIA dE PRESETARE
Această funcţie îi permite cuptorului să înceapă
automat un program de gătit la ora indicată.
Să presupunem că ora presetată este 8:00 (am) şi
că doriţi să gătiţi timp de 20 de minute la 80% putere
începând cu 11:30.
1. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe
M.Înalt.
2. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la 20:00.
3. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe
prEsEtarE.
4. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la 11:00.
5. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
confirma cifra orei.
6. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la 11:30.
7. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
confirma.
Notă: indicatorul funcţiei de presetare clipeşte până
la ora indicată, iar apoi procesul de preparare începe
automat.
Funcţiile de pornire rapidă, autodecongelare şi
autopreparare nu pot fi utilizate în combinaţie cu
funcţia de presetare.
GĂTIREA ÎN MAI MULTE ETAPE
Cuptorul dv poate fi programat să urmeze 3 secvenţe
de preparare automată.
Să presupunem că doriţi să fixaţi următorul program
de preparare.
Gătitul la microunde
(la putere înaltă timp de 10 minute)
Gătitul la gril (timp de 8 minute)
Gătitul la microunde
(la putere medie timp de 5 minute)
1. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe ÎNALT.
2. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la 10:00.
3. Apăsaţi butonul MEMORIE o dată.
4. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe GRIL.
5. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la setarea
08:00.
6. Apăsaţi butonul MEMORIE o dată.
7. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe
MEdiuM.
8. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE la 5:00.
9. Apăsaţi butonul PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ o
dată pentru a începe.
Notă:
Când efectuaţi setările, pe afişaj vor apărea 1S, 2S,
3S pentru a indica etapa pe care o setaţi.
Funcţiile de pornire rapidă, autodecongelare,
dezodorizare şi autopreparare nu pot fi setate în
programul de gătit cu mai multe etape.
FUNCŢIE dEzOdORIzARE
1. Rotiţi BUTONUL MULTIFUNCŢIONAL pe
dEodoriZE.
2. Rotiţi butonul MENIU/TIMP/GREUTATE în sens
orar, când timpul implicit 5:00 şi indicatorul de
dezodorizare apar pe ecran.
3. Apăsaţi PORNIRE/PORNIRE RAPIDĂ pentru a
porni.
PREPARARE MIXTĂ
Durata cea mai lungă de preparare, şi la combinaţia
1, şi la 2, este de 95 de minute.
COMBINAŢIA 1
30% timp pentru gătire la microunde şi 70% pentru
gătire la grill. A se folosi pentru Peşte, Cartofi, sau
gratinat
49

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents