Proba De Funcţionare; Funcţionare; Intreţinere; Cercetare Inconvenienţe - DAB FEKABOX 200 Instruction For Installation And Maintenance

Table of Contents

Advertisement

Available languages
  • EN

Available languages

  • ENGLISH, page 35
Dacă este necesar, fixaţi capacul în locul lui pentru a preveni deschideri neautorizate ale capacului (a se
vedea capitolul 5.7).
9.1 Proba de funcţionare
Trebuie garantat ca în tubatura de trimitere viteza lichidului este egală cu cel puţin 0,7 m/s, şi mai mică decât
2,3 m/s.
9.2 Funcţionare
Când lichidul din rezervor ajunge la nivelul corespunzător închiderii contactului plutitorului de comandă a
electropompei, aceasta se porneşte golind treptat recipientul. Electropompa se opreşte când ajunge nivelul
minim corespunător dewschiderii contactului plutitorului. Când sunt prezente două electropompe, a doua
electropompă se porneşte după prima şi doar dacă aceasta nu poate să trimită la canalizare la fel de mutl
lichid ca cea care vine de la diverse utilităţi. Poate fi prezent un plutitor poziţionat mai sus faţă de alţii în
staţia de pompare, care serveşte pentru a semnala prezenţa unui nivel anormal de excesiv de lichid în
rezervor.
10. INTREŢINERE
După pornirea instalaţiei, se recomandă efectuarea inspecţiei şi eventual curăţirea acesteia, în special a
valvei de nu intoarcere, aproximativ la trei luni. Acest interval de timp poate fi mărit după primele inspecţii cu
rezultat favorabil.
Curăţaţi bine pompa scoţând orice corp străin ancorat la grila de aspiraţie şi verificaţi libera circulaţie a
plutitorului. Dacă este necesar, extrageţi pompa din bazin.
Se recomandă să efectuaţi măcar o dată pe an curăţirea instalaţiei cu apă curentă, acţionând pompa în mod
repetat.
11. CERCETARE INCONVENIENŢE
INCONVENIENTE
1. Apa trece de la bazin şi
pompa funcţionează.
(In această situaţie alarma,
dacă etse instalată, trebuie
să intervină. In caz contrar
verificaţi instrucţiunile de
instalare a sistemului de
alarmă).
2. Alarma,
dacă
instalată, intervine, dar
sistemul
funcţionează
corect.

12. ARUNCARE

Aruncarea acestui produs sau a unei părţi din acesta trebuie efectuată in mod corespunzător:
1. Folosiţi sistemele locale, public private, de colectare de gunoi
2. In cazul în care este posibil, contactaţi Dab Pumps sau cel mai apropiat servis autorizat
VERIFICĂRI
(POSIBILE CAUZE)
A. Tub de trimitere blocat.
B. Pompa nu este corect racordată la
tubul de trimitere.
C. Valva de nu retur blocată.
D. Valvă de interceptare închisă.
E. Caracteristicile pompei insuficiente.
F. Tubul de aspirare al pompei este
blocat.
G. Rotorul este uzat sau blocat de reziduri.
este
A. Verificaţi poziţia exactă a plutitorului de
alarmă.
ROMÂNĂ
208
TIP DE INTERVENTIE
A. Rimuovere le ostruzioni.
B. Verificare che la slitta porta
pompa sia a fine corsa. (solo
per vasche da 280 l ).
C. Curăţaţi valva.
D. Deschideţi valva.
F. Inlăturaţi obstacolele.
G. Inlăturaţi obstacolele.
A. Repetaţi
operaţiunile
control şi instalare.
de

Advertisement

Table of Contents
loading

This manual is also suitable for:

Fekafos 280Fekafos 280 double

Table of Contents