Partea 3 - Informaţii Service Garanţie - Lenovo ThinkServer RD530 Informaţii Privind Garanţia Şi Suportul

(romanian) warranty and support information
Hide thumbs Also See for ThinkServer RD530:
Table of Contents

Advertisement

Disputele care apar ca urmare a acestei garanţii sau în legătură cu aceasta vor fi
rezolvate prin arbitraj în Singapore. Garanţia va fi guvernată, construită şi aplicată
în conformitate cu legile din Singapore, fără a acorda atenţie conflictelor legislative.
Dacă aţi achiziţionat produsul în India, disputele create de această garanţie sau
legate de ea vor fi rezolvate prin arbitraj în Bangalore, India. Arbitrajul în Singapore
se va face în concordanţă cu regulile de arbitraj ale Singapore International
Arbitration Center („Regulile SIAC") care sunt în vigoare în acel moment. Arbitrajul
în India se va face în concordanţă cu legile din India care sunt în vigoare în acel
moment. Sentinţa arbitrajului va fi definitivă şi obligatorie pentru părţi, fără apel.
Sentinţa va fi în scris şi va prezenta constatările de fapt şi concluziile juridice.
Toate procedurile de arbitraj, inclusiv documentele prezentate în cadrul acestor
proceduri, vor fi prezentate în limba engleză. În cadrul acestor proceduri, versiunea
în limba engleză a acestei garanţii are prioritate faţă de orice versiune în altă limbă.
Zona Economică Europeană (EEA)
Următoarele informaţii se adaugă în Partea 1:
Clienţii din EEA pot lua legătura cu Lenovo la următoarea adresă: EMEA Service
Organisation, Lenovo (International) B.V., Floor 2, Einsteinova 21, 851 01,
Bratislava, Slovakia. Service-ul în garanţie pentru produsele hardware Lenovo
achiziţionate în ţările din Zona Economică Europeană poate fi obţinut în orice
ţară din Zona Economică Europeană în care produsul respectiv a fost anunţat şi
făcut disponibil de către Lenovo.
Rusia
Următoarele informaţii se adaugă în Partea 1:
Durata de service a produsului
Durata de service a produsului este de patru (4) ani de la data achiziţionării.
Partea 3 - Informaţii service garanţie
Tip de maşină
2569, 2574, 2577,
2593
2570, 2573, 2575,
2576, 2579, 2592,
2594, 2595
Dacă este necesar, Furnizorul de servicii asigură servicii de reparare sau de
înlocuire, în funcţie de tipul de service în garanţie specificat pentru produsul
dumneavoastră şi în funcţie service-ul disponibil. Planificarea service-ului depinde
20
ThinkServer Informaţii privind garanţia şi suportul
Ţară sau regiune
de achiziţie
Statele Unite, Canada,
Marea Britanie, Franţa,
Germania, Italia
Statele Unite, Canada,
Marea Britanie, Franţa,
Germania, Italia
Perioada de
garanţie
Părţi componente
şi manoperă - 1 an
Părţi componente
şi manoperă - 3 ani
Tipul de service
în garanţie
1 şi 2
1 şi 2

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents