Samsung NQ5B6753C Series User Manual page 113

Hide thumbs Also See for NQ5B6753C Series:
Table of Contents

Advertisement

Available languages

Available languages

  • ENGLISH, page 164
În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat, acesta trebuie
înlocuit de către producător, un reprezentant de service al acestuia
sau o persoană cu o calificare similară, pentru a se evita orice risc.
Metoda indicată pentru fixare nu trebuie să depindă de utilizarea de
produse adezive, pentru că acestea nu sunt considerate mijloace de
fixare fiabile.
Cuptorul trebuie poziţionat într-o direcţie şi la o înălţime
corespunzătoare, care permit accesul uşor la cavitatea şi zona
acestuia de control.
Înainte de a utiliza cuptorul pentru prima dată, acesta trebuie
utilizat cu apă timp de 10 minute şi abia după aceea folosit efectiv.
Dacă aparatul face un zgomot ciudat, are un miros de ars sau scoate
fum, scoateţi-l din priză imediat şi contactaţi cel mai apropiat centru
de service.
AVERTISMENT: Când aparatul este folosit în modul combinat, din
cauza temperaturilor generate, copiii trebuie să utilizeze cuptorul
numai sub supravegherea unui adult.
În timpul utilizării, aparatul devine fierbinte. Trebuie evitată
atingerea elementelor de încălzire din interiorul cuptorului.
Dacă aparatul este prevăzut cu funcția de curățare, în timpul
curățării, suprafețele pot deveni mai fierbinți decât în mod normal,
iar copiilor li se va interzice să se apropie de cuptor. Funcția de
curățare este prezentă în funcție de model.
AVERTISMENT: Părţile accesibile pot deveni fierbinţi în timpul
utilizării. Copiii mici nu trebuie să aibă acces la cuptor.
Nu folosiţi agenţi de curăţare abrazivi sau raclete metalice ascuţite
pentru a curăţa uşa de sticlă a cuptorului, deoarece acestea pot
zgâria suprafaţa, cauzând spargerea sticlei.
Nu se va utiliza un aparat de curăţare cu abur.
AVERTISMENT: Asiguraţi-vă că aparatul este oprit înainte de a
înlocui lampa, pentru a evita posibilitatea de electrocutare.
Aparatul nu trebuie instalat în spatele unei uşi decorative pentru a
evita supraîncălzirea.
Română 5

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents