Bosch 0 601 9C3 300 Original Instructions Manual page 191

Table of Contents

Advertisement

Available languages
  • EN

Available languages

  • ENGLISH, page 18
În timpul lucrărilor de întreţinere purtaţi echipament
personal de protecţie. După efectuarea lucrărilor de
întreţinere ar trebui să se cureţe sectorul în care aceste
lucrări au fost executate.
Este obligatoriu ca cel puţin o dată pe an producătorul sau o
persoană instruită de acesta să efectueze o verificare privind
tehnica prafului, de ex. să controleze dacă există filtre
deteriorate, dacă aspiratorul este etanş şi dacă
echipamentul de control funcţionează corespunzător.
La aspiratoarele din clasa M, care s‑au aflat în mediu murdar,
atât exteriorul, cât şi toate componentele maşinii trebuie
curăţate sau tratate cu produse de etanşare. În cursul
efectuării lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, toate
componentele murdare care nu au putut fi curăţate în mod
satisfăcător, vor trebui eliminate. Astfel de piese trebuie
eliminate în saci impermeabili, în conformitate cu dispoziţiile
în vigoare privind eliminarea unor astfel de deşeuri.
Extragerea/Înlocuirea filtrului burduf plat (consultaţi
imaginile J1−J2)
Capacitatea de aspirare depinde de starea filtrului. De
aceea, curăţaţi cu regularitate filtrul.
Înlocuiţi imediat filtrul-burduf plat deteriorat (30).
– Trageţi clapeta de închidere (20) şi deschideţi capacul
filtrului (39).
– Apucaţi filtrul-burduf plat (30) de cureluşă şi extrageţi-l
trăgându-l în sus.
– Când extrageţi filtrul burduf plat (30), îndepărtaţi cu o
lavetă umedă praful şi murdăria care se formează pe
marginea de închidere a capacului filtrului (39).
Filtrele-burduf plate PES şi PTFE pot fi clătite sub flux de
apă.
– Introduceţi un filtru-burduf plat nou, respectiv filtrul
curăţat (30), având grijă ca acesta să aibă o poziţie sigură
şi corectă.
– Închideţi la loc capacul filtrului (39) (trebuie să se fixeze
sonor).
Curăţarea rezervorului
– Ştergeţi din când în când rezervorul (1) cu substanţe de
curăţare uzuale din comerţ, neabrazive şi lăsaţi-l să se
usuce.
Remedierea defecţiunilor
În cazul producerii unei defecţiuni (de exemplu,
u
ruperea filtrului), aspiratorul trebuie oprit imediat.
Problemă
Turbina de aspirare nu porneşte.
Turbina de aspirare se deconectează. – Goliţi rezervorul (1).
Turbina de aspirare nu reporneşte
după golirea rezervorului.
Bosch Power Tools
Curăţarea senzorilor de nivel de umplere (consultaţi
imaginea K)
Curăţaţi ocazional senzorii de nivel de umplere (40).
– Deschideţi închizătoarele (15) şi scoateţi partea
superioară a aspiratorului (13).
– Curăţaţi cu o lavetă moale senzorii de nivel de umplere
(40).
– Aşezaţi partea superioară a aspiratorului (13) şi închideţi
închizătoarele (15).
Depozitarea şi transportul
Depozitarea (consultaţi imaginea L)
– Înfăşuraţi cablul de alimentare electrică în jurul suportului
de cabluri (14).
– Introduceţi accesoriile în suporturile prevăzute pentru
acestea: tuburile de aspirare (35) în suporturile (22),
duza pentru rosturi (31) în suportul (21), duza pentru
pardoseală (34) în suportul (24).
– Deschideţi benzile elastice ale suportului furtunului de
aspirare (4) şi aşezaţi furtunul de aspirare (27) în jurul
părţii superioare a aspiratorului, în suportul (4).
Prindeţi din nou la loc benzile elastice.
– Înclichetaţi L-Boxx pe sistemele de prindere (11).
– Depozitaţi aspiratorul într-o încăpere uscată şi asiguraţi-l
împotriva utilizării neautorizate.
– Pentru imobilizarea rolelor de direcţie (18), călcaţi frâna
rolelor de direcţie (17).
Transportul (consultaţi imaginea M)
– În vederea transportului aspiratorului, înşurubaţi buşonul
(2) pe sistemul de prindere a furtunului (3).
– Transportaţi aspiratorul numai ţinându-l de mânerul de
transport (10).
– Utilizaţi mânerul de ghidare (12) pentru a împinge
aspiratorul sau pentru a trage aspirator peste podestele
de scară.
Înainte de a-l repune în funcţiune, trebuie ca mai întâi
să remediaţi defecţiunea.
Remediere
– Verificaţi cablul de alimentare, ştecherul, siguranţa, priza şi senzorii de nivel de
umplere (40).
Selectorul modului de funcţionare (7) se află în poziţia „pornire/oprire automată".
– Aduceţi selectorul modului de funcţionare (7) în dreptul simbolului „aspirare",
respectiv porniţi scula electrică racordată la priză (5).
– Opriţi aspiratorul şi aşteptaţi 5 secunde, iar apoi reporniţi-l.
– Curăţaţi cu o perie senzorii nivelului de umplere (40), precum şi spaţiul dintre
senzorii nivelului de umplere (40).
Română | 191
1 609 92A 7Z9 | (15.02.2023)

Advertisement

Table of Contents
loading

This manual is also suitable for:

Professional gas 55 m afc

Table of Contents