Philips Sonicare AirFloss Ultra FS1000 Manual page 163

Hide thumbs Also See for Sonicare AirFloss Ultra FS1000:
Table of Contents

Advertisement

Available languages
  • EN

Available languages

  • ENGLISH, page 1
- Acest aparat poate fi utilizat de copii cu
vârsta de cel puţin 8 ani şi de către
persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau
mentale reduse sau cărora le lipsesc
experienţa şi cunoştinţele necesare, cu
condiţia să fie supravegheate sau instruite
cu privire la utilizarea în siguranţă a
aparatului şi să înţeleagă pericolele
implicate. Nu permiteţi copiilor să se joace
cu aparatul. Curăţarea şi întreţinerea nu
trebuie să fie efectuate de către copii, decât
dacă aceştia au vârsta mai mare de 8 ani şi
sunt supravegheaţi.
Atenţie
- Consultaţi medicul stomatolog înainte de a
utiliza acest aparat dacă aţi suferit intervenţii
chirurgicale la gingii sau în cavitatea bucală,
dacă suferiţi în prezent de o afecţiune
dentară sau vi s-au făcut lucrări dentare de
amploare în ultimele 2 luni sau dacă
suspectaţi că există probleme legate de
lucrările dvs. dentare (plombe, coroane etc.).
163
Română

Advertisement

Table of Contents
loading

Table of Contents